Poveste de Sfantul Nicolae

    Sa tot fi avut 3-4 ani cand m-a vizitat si pe mine Mos Nicolae pentru prima data...Nu imi amintesc sa fi cerut ceva anume, insa stiu ca nu a am primit ce ma asteptam...

    Seara era frumoasa si plina de farmec ca orice seara de ajun de Sfantul Nicolae...Dar ar fi mai interesant sa trec direct la subiect: las ghetutele pe un hol si plec obligatoriu in alta camera sa nu il vad pe Mos. Zis si facut! Revin dupa cum e obiceiul sa verific ce am primit. Cu sperante si cu sufletul cat un purice iau ghetutele , caut sa vad ce mi-a adus, caut bine si... si...si gasesc bani. Cam 500 de lei, niste bancnote verzi sau mov. BANI!?! Eu nu vreau bani! Eu nu vreau bani! Eu vreau jucarii! Si plangand sub ochii parintilor iau ghetele si incep sa caut cu atentie sa vad poate totusi mai e si altceva, dar nimic. Cautarea e zadarnica!

     Printre sughituri, lacrimi si reprosuri ca eu nu vreau bani  primesc promisiunea ca la anul o sa imi aduca altceva.
    Iar acum la 21 de ani visez cu ochii deschisi la acele timpuri si as vrea, macar pentru o secunda, sa ma intorc in acel loc, in acea zi, in acel copil care eram atunci....

Imi e dor

Imi e dor

Imi e dor de mine copil , mama si tata mai tineri ,de copilarie , de soarele de alta data, imi e dor de genunchii juliti, de mersul pe bicicleta, de cazaturi, de ras , de plans , de tipat la joaca, imi e dor de prima zi de scoala. Imi e dor de ploaie, imi dor de cand vedeam totul mic, de cand vroiam sa fiu mare, de scoala , de prima carte, de prima litera, de caiete, imi e dor de prima lacrima, de tine, de mine ,de noi , de tot...
    De toate toate amintirile frumoase pe care le-am avut si le-am uitat...

Culorile copilariei sau cum am aflat de ce norii zboara

                                 De ce zboară norii?

  Am aproape 21 de ani si stau si ma gandesc cum timpul a alergat, alearga si va alerga si cum imi fura putin cate putin timpul , si zambetul si linistea.. Si nu e doar asta, imi ia TOT.

              Sunt cateva lucruri care au ramas bine intiparite in mintea mea si despre care sper ca nu vor pleac niciodata de acolo de unde sunt. Aceastea sunt colori, lucruri , mirosuri , cele mai frunoase amintiri  care ,pentru moment, mi-au ramas bine intiparite in minte. Au fost clipe incredibil de mult frumoase si cu siguranta ca au fost din moment ce mi le mai amintesc.  

             Dar vreau sa vorbesc despre cu totul altceva...Cred ca orice om isi aminteste de anumite obiecte care iau marcat copilaria , de culori, de sunete, de mirosuri, de locuri, de explicatii pe care adultii le gasesc foate greu intrbarilor copiilor. Cand incepi sa cresti si sa te maturizezi incepi sa uiti sa mai fii copil.
             Asa mi s-a intamplat si mie. Sunt in mintea mea lucruri, sunete, culori si mirosuri pe care nu le voi uita niciodata, dar uit sa mai fiu copil.

           Sunt amintiri care raman  color  si amintiri in alb-negru sau amintiri in care auzi doar sunete si voci. Spre exemplu, eu tin minte si acum coloarea rosie.  Poate prima culoare pe care mi-o amintesc... Nu stiu cum se face , dar culoarea asta imi aduce aminte  de felul cum aflat ca norii zboara sau mai bine zis de ce norii zboara, cine ii face sa zboare. Parca era ieri cand am trait asta... Cred ca aveam  vreo 3-4 ani , eram imbracata intr-o bluzita rosie cu buline albe si care avea un nastrurel albastru sub forma de masinuta....si eram cu bunicul meu si ma uitam la nori... Si ca orice copil curios aflat la varsta intrebarilor existentiale l-am intrebat "De ce zbara norii?".  Aceea a fost ziua cand am aflat ca norii sunt condusi de Doamne-Doamne si ca El ii conduce la fel cum conduce bunicul meu masina, ca au volan... Nu cred toti ca putea cineva sa dea un raspuns mai adecvat si mai intelept unui unui copil de 3-4 ani care intreaba "De zboara norii?"

***

       Omul e o fiinta plina de contradictii : cand e mic, omul vrea sa fie adult, cand e trece de pragul de 20 de ani uita sa mai fie copil si isi face copii lui, cand trece de 40 de ani regreta anii tineretii, iar dupa 60 de ani simte ca vrea sa devina din nou copil.
        

"Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, 

avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, 

greşeala noastră e că ne închipuim că-l

putem trage pe sfoară." (Jose Saramago)

.....storia di vita.....

 

Propun un film pe care l-am descoperit intamplator pe postul Rai1 duminica trecuta.Nu vreau sa povestesc actiunea filmului, dar pot sa spun ca merita sa urmaresti acest film timp de 3 ore jumatate pentru drama protagonistei , pentru  cadre, pentru societatea interbelica si postbelica italiana...Un film absolut superb bazat pe fapt real...


"In acea zi imi batea tare inima ...si chiar gandindu-ma bine, toata viata mea a fost o bataie de inima" (Micol Fontana)
Quel giorno il mio cuore batteva forte...a pensare bene, tutta la mia vita è stata un battito di cuore..."