Minunile dureaza mai mult de 3 zile?

Minunile durează mai mult de 3 zile?

 

Sunt momente în existența umană când viața asta joacă al naibii de murdar. Și asta se întâmplă mereu în momente în care ți-ai găsit echilibrul, când ești mulțumit și bucuros cu ceea ce ai, când ești într-o rutină care iți place. Viața, soarta, destinul sau știu eu cine/ce te vede și consideră că trebuie neapărat să te scoată din toată această complacere a vieții și te aruncă într-o aventură. Până aici să spunem că accepți, dar când vine vorba de cât timp va dura aventura și până unde vor ajunge valurile acestui tsunami, apar semne de întrebare. Cât ești în stare să accepți sau să reziști?

Acum mă aflu în această aventură. Dar și ce mai aventură! O aventură apărută într-un moment al vieții mele în care mă aflam plutind pe o mare liniștită, albastră sub un cer senin și un soare blând. Nu m-am așteptat, eram într-o stare de rutină absoluta, iubind ceea ce mi se întâmpla.

Dar într-o zi ceva s-a mișcat și... totul a început să se întoarcă cu susul in jos.

Îmi aștept palma de la viața și de data asta am să fiu puternică… sau poate deja mi-am luat palma?

Și ce doare mai tare din toată treaba asta e că trebuie să recunosc că Ei aveau dreptate....

 

ambiție

 

orgoliul rănit în căutare de răzbunare

 

frustrare

 

feeling feminin

 

déjà-vu

Mi-e dor de o zi calda de iulie petrecuta la bunici. Mi-e dor de acele zile de vara cand, in amiaza, simti ca pamantul se aprinde si un val de caldura se ridica, iar aerul deja incins de soare se lasa alene miscat de vantul care parca e mai lenes ca oricand... Mi-e dor de acele adieri calde si line de vant care te imbratiseaza... Mi-e dor de acele zile de iulie cand soarele parca vrea sa topeasca totul, dar in acelasi timp ofera o senzatie atat de neobisnuita.... Mi-e dor de acele zile de vara prea calde, cand lungit in iarba, caldura pamantului te invaluie si somnul dulce iti da tarcoale, iar linistea e tulburata de un tarait usor al vreunei gazulite... Mi-e dor la fel de mult de zilele de vara cand miroase a fan proaspat cosit, de apusurile calde si cand parca ai vrea ca ziua sa nu se termine niciodata, de cerul atat de senin si de cantecul unui greieras si cel mai dor mi-e de acele ploi scurte de vara cand, dupa ce furtuna a trecut, miroase a pamant ud si cerul e brazdat undeva in departare de cate un fulger intarziat... Mi-e dor de toate zilele de vara ale copilariei, de acel DOLCE FAR NIENTE....

Cum era copilaria mea

Cum era copilaria mea

Eu am copilarit cu Kiss si cu suc Rio, eu vedeam filme pe video , eu am avut tv alb negru, eu invatam poezii cu animalute si cantecele cu broscute

Eu am avut tricou cu franjuri si iegari(daca asa se scrie), eu nu am dormit o noapte ca sa vad Alba ca zapada sau Frumoasa din padurea adormita

Eu am plans la Bambi si la Cartea Junglei

Eu fugeam de gradinita ca s-o vad pe Heidi si stiam pe de rost desenele

Eu stateam iarna afara pana imi inghetau manecile gecii

Eu raceam in fiecare primavera pentru ca nu ma invatam minte sa nu beau apa dupa orele de sport

Eu m-am jucat cu jucarii de cauciuc si cu papusi din vremea parintilor mei

Eu am plans ca nu pot sa merg pe bicicleta, desi mergeam

Eu am copilarit cu teatru radiofonic si fiecare voce inca mi-o amintesc

Eu am avut casete si nu dvd-uri sau cd-uri

Eu coseam haine papusilor mele pentru ca nu le cumparam cu seturi de haine

Eu saream coarda, jucam elastic si jucam sotron

Si nu era vara in care sa nu am un genunchi julit...

Eu mancam clei/rasina de pe visini si visine crude si nu stiam cum sa fur si un mar crud

Eu spalam puii de gaina pentru ca ii iubeam prea mult.

Dar oare astazi cum mai e copilaria?

http://jocurilecopilariei.blogspot.com/

eu nu....eu sunt

EU sunt...EU

Eu nu ma regasesc in lumea ta.

Eu nu vorbesc atat de mult ca tine.

Eu nu vad lumea in culori aprinse si nici nu o pictez in modul meu.

Eu nu te mint decat atunci cand ma minti tu.

Eu nu imi plang durerea, suferinta si tristetea , dar le tac si le ascund.

Eu nu am vise prea indraznete.

Eu nu privesc de sus acest pamant.

Eu nu iti cer ingaduinta sa iubesc.

Eu nu sunt suflet trist, eu am iubiri secrete.

Eu ii iubesc si ochii  si inima.

Eu nu il pot uri, caci il iubesc.

Eu nu sunt suflet trist si ratacit.

Eu sunt un om cu vise si dorinte, un om tacut si ascultator, un om ce plange si nu doreste ingenuchierea, un om care iubeste. Eu sunt si inger sunt si demon , eu sunt asa cum am fost plamadit. Eu plang si rad cu sufletul farame. Eu am framantari pe care tu nu le ai.

EU sunt...EU

Poveste de Sfantul Nicolae

    Sa tot fi avut 3-4 ani cand m-a vizitat si pe mine Mos Nicolae pentru prima data...Nu imi amintesc sa fi cerut ceva anume, insa stiu ca nu a am primit ce ma asteptam...

    Seara era frumoasa si plina de farmec ca orice seara de ajun de Sfantul Nicolae...Dar ar fi mai interesant sa trec direct la subiect: las ghetutele pe un hol si plec obligatoriu in alta camera sa nu il vad pe Mos. Zis si facut! Revin dupa cum e obiceiul sa verific ce am primit. Cu sperante si cu sufletul cat un purice iau ghetutele , caut sa vad ce mi-a adus, caut bine si... si...si gasesc bani. Cam 500 de lei, niste bancnote verzi sau mov. BANI!?! Eu nu vreau bani! Eu nu vreau bani! Eu vreau jucarii! Si plangand sub ochii parintilor iau ghetele si incep sa caut cu atentie sa vad poate totusi mai e si altceva, dar nimic. Cautarea e zadarnica!

     Printre sughituri, lacrimi si reprosuri ca eu nu vreau bani  primesc promisiunea ca la anul o sa imi aduca altceva.
    Iar acum la 21 de ani visez cu ochii deschisi la acele timpuri si as vrea, macar pentru o secunda, sa ma intorc in acel loc, in acea zi, in acel copil care eram atunci....

Imi e dor

Imi e dor

Imi e dor de mine copil , mama si tata mai tineri ,de copilarie , de soarele de alta data, imi e dor de genunchii juliti, de mersul pe bicicleta, de cazaturi, de ras , de plans , de tipat la joaca, imi e dor de prima zi de scoala. Imi e dor de ploaie, imi dor de cand vedeam totul mic, de cand vroiam sa fiu mare, de scoala , de prima carte, de prima litera, de caiete, imi e dor de prima lacrima, de tine, de mine ,de noi , de tot...
    De toate toate amintirile frumoase pe care le-am avut si le-am uitat...

Culorile copilariei sau cum am aflat de ce norii zboara

                                 De ce zboară norii?

  Am aproape 21 de ani si stau si ma gandesc cum timpul a alergat, alearga si va alerga si cum imi fura putin cate putin timpul , si zambetul si linistea.. Si nu e doar asta, imi ia TOT.

              Sunt cateva lucruri care au ramas bine intiparite in mintea mea si despre care sper ca nu vor pleac niciodata de acolo de unde sunt. Aceastea sunt colori, lucruri , mirosuri , cele mai frunoase amintiri  care ,pentru moment, mi-au ramas bine intiparite in minte. Au fost clipe incredibil de mult frumoase si cu siguranta ca au fost din moment ce mi le mai amintesc.  

             Dar vreau sa vorbesc despre cu totul altceva...Cred ca orice om isi aminteste de anumite obiecte care iau marcat copilaria , de culori, de sunete, de mirosuri, de locuri, de explicatii pe care adultii le gasesc foate greu intrbarilor copiilor. Cand incepi sa cresti si sa te maturizezi incepi sa uiti sa mai fii copil.
             Asa mi s-a intamplat si mie. Sunt in mintea mea lucruri, sunete, culori si mirosuri pe care nu le voi uita niciodata, dar uit sa mai fiu copil.

           Sunt amintiri care raman  color  si amintiri in alb-negru sau amintiri in care auzi doar sunete si voci. Spre exemplu, eu tin minte si acum coloarea rosie.  Poate prima culoare pe care mi-o amintesc... Nu stiu cum se face , dar culoarea asta imi aduce aminte  de felul cum aflat ca norii zboara sau mai bine zis de ce norii zboara, cine ii face sa zboare. Parca era ieri cand am trait asta... Cred ca aveam  vreo 3-4 ani , eram imbracata intr-o bluzita rosie cu buline albe si care avea un nastrurel albastru sub forma de masinuta....si eram cu bunicul meu si ma uitam la nori... Si ca orice copil curios aflat la varsta intrebarilor existentiale l-am intrebat "De ce zbara norii?".  Aceea a fost ziua cand am aflat ca norii sunt condusi de Doamne-Doamne si ca El ii conduce la fel cum conduce bunicul meu masina, ca au volan... Nu cred toti ca putea cineva sa dea un raspuns mai adecvat si mai intelept unui unui copil de 3-4 ani care intreaba "De zboara norii?"

***

       Omul e o fiinta plina de contradictii : cand e mic, omul vrea sa fie adult, cand e trece de pragul de 20 de ani uita sa mai fie copil si isi face copii lui, cand trece de 40 de ani regreta anii tineretii, iar dupa 60 de ani simte ca vrea sa devina din nou copil.
        

"Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, 

avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, 

greşeala noastră e că ne închipuim că-l

putem trage pe sfoară." (Jose Saramago)